CodeIgniter 1.7
A apărut CodeIgniter 1.7, framework-ul meu favorit de php.
Principalele modificări sunt o clasă de validare formulare complet nouă, actualizarea clasei de sesiuni cu stocarea datelor în baza de date în loc de cookies ca până acum. De asemenea s-au rezolvat o gramadă de bug-uri, lista detaliată o gasiţi aici.
La proiectul pe care lucrez acum, actualizarea a decurs fără sa a fi nevoie de nici o modificare la aplicatie.
Bruzli
Ce e cu porecla asta, Bruzli?
Vine din armată, făcută prin București, în urmă cu mulți ani, la Bg 30 Gardă, Pază și Protecție. Cel puțin așa era atunci. O parte dintre ei, sunt cei care îi vedeți la televizor cu ocazia vizitelor oficiale sau la defilări.
Și sunt de acord ca Bruzli îl bate pe Vandam 🙂
TVR 3
Televiziunea publică a mai lansat un canal, TVR3, doar sunt suficienţi bani publici. Au ajuns la un portofoliu de 5 televiziuni, pe lângă TVR3 mai sunt: TVR1, TVR2, TVRI, TVR Cultural.
Plătesc lunar şi acasă, plătesc lunar şi pentru firmă pentru a putea vedea reclame, filme comerciale, transmisii sportive achiziţionate la preţuri uriaşe. Toate acestea ar trebui lăsate în seama televiziunilor comerciale, un canal pentru teritoriul Romaniei, şi unul internaţional ar trebui să fie suficiente.
OpenOffice 3
De mai mult de 1an folosesc exclusiv OpenOffice, iată-l ajuns în urmă cu câteva zile la versiunea 3.
Am renunţat la a mai folosi pachetul Microsoft Office pentru că este exagerat de scump, iar soft fără licenţe nu folosesc. Sunt dispus să plătesc pentru o licenţă dacă ma ajută în productivitate, într-un final dacă mă ajută să generez venit.
Dacă în urmă cu un an aş fi fost dispus să plătesc o sumă modică pentru pachetul Office (eventual doar pentru aplicaţiile pe care le foloseam Word şi Excel), în momentul de faţă mai degrabă aş plăti pentru pachetul OpenOffice. M-am obişnuit cu el, conţine tot ce am nevoie.
Dacă încă nu l-aţi testat, îl puteţi descarca de aici. Există versiuni pentru sistemele Windows, Mac şi Linux.
Komodo 5
Komodo Edit se pregateste pentru schimbarea prefixului, versiunea Komodo Edit 5 Alpha 2 este disponibila aici.
Principala diferență deocamdată este trecere de la codebase Firefox2 la Firefox3, urmând să se aducă și funcționalități noi până la versiunea stabilă.
L-am testat atât pe Windows cât și pe Mac, consumă resurse mai puține, este mai rapid, am decis să-l folosesc permanent.
Insert in Midnight Commander, terminal Mac OS X
Folosesc destul de des în terminal pentru a administra serverele linux Midnight Commander, un manager de fișiere care afișează în două ferestre conținutul a două directoare, permite majoritatea operațiilor pentru lucrul cu fișiere: copiere, mutare, editare, drepturi.
La mac-uri, tastatura nu are tasta Insert, necesară pentru a selecta fișiere/directoare, dar există o alternativă care funcționează pentru MC: <ctrl> + T
Cont Vodafone Invalid?
Am incercat astăzi să fac o plată către Vodafone ca de obicei din HomeBank de la ING, dar surpiză, cont invalid. Am verificat și pe factură și contul e corect, probabil nu s-a modificat de când s-a introdus IBAN-ul.
Tranzacţia nu a fost procesată. |
Contul beneficiar RO23INGB0001000000000222 este invalid. |
Până la urmă am plătit de la magazinul Vodafone din Real cu cardul, un comision în plus pentru VISA.
Pizzeria Emporium
Duminică am ajuns la Pizzeria Emporium, dar după 5 minute a trebuit să ieșim afară, era un fum de țigări ca într-un birt penal. Zona destinată nefumătorilor nu am gasit-o de fum. Așa că am ajuns până la urmă la Crinul Alb (proaspăt renovat). Mergeam frecvent la Emporium, dar din păcate în condițiile actuale nu cred că o să mai calc pe acolo.
Cozi false la magazinele Orange din Polonia
În aceiaşi zi în care s-a lansat iPhone în România, s-a lansat şi în Polonia, iar un reprezentant Orange Polonia a recunoscut că s-au plătit oameni care să creeze cozi artificiale.
Oare şi în România s-a întâmplat la fel? Nu mai vrea nimeni iPhone?
Articolul complet îl găsiţi aici.